Price: 45,00

* STOC EPUIZAT! *

Tricou negru, editie limitata, inscriptionat cu mesaj tematic artei pe care o reprezinta, destinat dj-ilor si pasionatilor de acest curent.


Evenimente

No events

Fresh @ FORUM

Avem 58 vizitatori online

Newsletter

Adresa de e-mail:


Parteneri

Vrei ca evenimentul tau sa fie promovat prin intermediul siteului turntablism.ro?
Descarca logo-ul comunitatii noastre de mai jos, pune-l pe afisul tau (pastrati proportiile!) si trimite-ne comunicatul impreuna cu afisul pe adresa contact [at] turntablism.ro.

Vrei sa devi partener al comunitatii turntablistilor romani?
Trimite-ne un e-mail la adresa mai sus mentionata, specificand acest lucru, pentru a lua legatura cu noi in vederea concretizarii parteneriatului.

DESCARCA LOGO TURNTABLISM.RO

Turntablism - opinie exterioara
Scris de HighStage   
Marţi, 13 Iulie 2010 21:39

DJing-ul este foarte aproape de punctul de saturatie. Singurii oameni pentru care pot baga mana-n foc ca nu se viseaza DJ-i sunt vreo trei, unul dintre ei fiind maica-mea.

Si ma gandesc la generatia mea, insa uitati-va la pustii ceva mai tineri decat mine si veti vedea hoarde de baieti (si fete) nerabdatori, disperati sa-si inceapa cat mai repede cariera in DJing. Si cine i-ar putea acuza? In Romania, muzicieni cu studii castiga intr-o luna cam cat poate castiga un DJ nu foarte cunoscut, dar nici anonim, intr-o singura noapte. Chiar si pentru un debutant e usor sa plece dintr-un club in care a mixat cu 100 de euro in buzunar, iar DJ-ii care sa castige de vreo zece ori mai mult nu sunt deloc putini.

Cu atat de multi oameni care vor cu disperare sa devina urmatorul Oakenfold sau Villalobos sau cine-o mai fi la moda in luna respectiva, nu e de mirare ca a aparut o reactie la aceasta abordare ultrademocratica a DJing-ului. Strict tehnic, a fi DJ este cam la fel de dificil ca a fura acadeaua unui copil mic. Eu insumi i-am invatat pe altii cum sa mixeze in cateva ore, iar dupa o zi sau doua de exercitii chiar si cineva cu zero abilitati muzicale poate fi pregatit sa "performeze" in public. Care este raspunsul corect la aceasta realitate? Raspunsul, dupa unii, este turntablism-ul.

Turntablist"Turntablistii" sunt virtuozii lumii DJing-ului. Daca DJ-ii de dormitor de azi sunt echivalentul pustilor care de-abia pot zdrangani cu trei coarde de la chitara, atunci turntablistii sunt adevarati Jimi Hendrix, care pot sa tina fara probleme un solo de vreo sase ore sau sa cante cu chitara la spate.

Turntablism-ul s-a dezvoltat din miscarea Hip Hop, la sfarsitul anilor 1970. Bunicul turntablism-ului a fost "Grand Wizard" ("Marele Vrajitor") Theodore, nascut in cartierul Bronx din New York. Theodore a fost cel care a inventat scratching-ul ("zgariatul"), ceva despre care oricine n-a purtat o punga de hartie pe cap in ultimii zece ani ar trebui sa stie cu ce se mananca. Rare sunt videoclipurile romanesti din care sa lipseasca cineva care incearca sa "zgarie" in fata camerei de filmat; chiar si una dintre Blaxy Girls pretinde ca face asta – cam jenant, fara discuri – intr-un clip.

Adevaratii turntablisti, nu-i nici o surpriza, ar stramba din nas la vederea unor asemenea eforturi. Asta deoarece 1) turntablism-ul este foarte competitiv si 2) solicita mult mestesug. Va puteti lua gandul de la impinsul discului inainte si inapoi, pentru a crea un sunet gen "waka-waka": turntablistii autentici folosesc potentiometrele mixerului de DJ pentru a "ciopli" sunetele dupa tot felul de tipare complicate; "palpairi", "raci", "mazgaleli", "lacrimi", "ciripituri" – toate astea sunt numele unor combinatii complicate de miscari ce implica discul si potentiometrul mixerului. Unele necesita ani de exercitii pentru a fi executate perfect.

Ideea din spatele turntablism-ului este de a utiliza pick-up-ul ca un adevarat instrument muzical. De fapt, turntablistii tin mortis sa accentueze faptul ca platanul este un adevarat instrument, la fel ca vioara sau chitara. Toate iti permit sa produci diferite ritmuri, ba chiar tonalitati. O simpla nota de pe un disc (echivalentul unei "coarde" de chitara) poate fi manevrata asa incat sa se inalte sau sa cada de la inaltime, construind astfel melodii. Exista chiar si modalitati de a insemna "zgarieturile" pe platane, asemanatoare unor portative muzicale – sunt multe versiuni concurente, cea mai populara fiind Metodologia de Transcriere a Turntablistului (Turntablist Transcription Methodology sau, pe scurt, TTM). Mai mult, cu mai multe platane poti crea un grup sau o orchestra, in care fiecare instrument sa aiba propriul timbru sau ton.

Turntablism Workshop - Editia 1Toate astea pot suna foarte sec si academic. Totusi, turntablism-ul, care-si trage seva din hip-hop, inseamna in primul rand spectacol. "Miscarile corporale" reprezinta o parte importanta a repertoriului oricarui turntablist – manevrarea discului sau a mixerului folosindu-ti capul, nasul, gura si chiar stomacul va primi aproape garantat un feedback favorabil din partea multimii. Unii DJ-i au mers atat de departe incat se rotesc ei insisi pe platane, ca parte a elaboratelor lor rutine.

Data fiind saturatia la care a ajuns piata DJing-ului in Romania, nu ar trebui sa fim surprinsi de ceea ce pare a fi o renastere a turntablism-ului. Clubul bucurestean Goblin a gazduit recent un atelier de turntablism, in timp ce unii DJ-i, precum DJ Paul, tot din Bucuresti, promoveaza turntablism-ul de aproape un deceniu. Spre deosebire de DJing, e o arta care cere ani, nu zile, pentru a-i prinde mestesugul. In plus, turntablism-ul adauga o doza sanatoasa de competitie unei piete care uneori pare sa fie propulsata mai degraba de publicitate decat de talentul autentic.

Sursa: Foodandbar.ro